PRECEDENTUL IOHANNIS. Primul șef local care cere să fie absolvit de incompatibilitate, la fel ca președintele: „Avocații mei s-au consultat cu ai săi”

PRECEDENTUL IOHANNIS. Primul șef local care cere să fie absolvit de incompatibilitate, la fel ca președintele: „Avocații mei s-au consultat cu ai săi
Publicat: 23/01/2015, 22:01
Actualizat: 03/05/2015, 01:44

Nicușor Constantinescu, revenit în fruntea Consiliului Județean Constanța, a fost unul dintre cei mai duri critici ai ANI de-a lungul timpului, afirmând și acum că ceea ce face Agenția în cazul aleșilor locali este „un abuz”. Social-democratul spune că peste 750 de aleși locali se află în potențiale cazuri de incompatibilitate din cauza prezenței în adunările generale ale societăților comerciale de interes local.

El susține că decizia dată de Curtea Supremă în cazul Iohannis, președintele câștigând definitiv procesul cu ANI, reprezintă un precedent pentru toate procesele de acest tip. În aprilie 2013, ANI constata că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce ar contraveni prevederilor legale.

„Noi suntem țară membră a UE și în UE primează legea europeană și directiva europeană confirmă că aleșii locali sunt obligați să participe în structurile asociațiilor care accesează fondurile europene pentru dezvoltarea comunităților și care le reprezintă. Sunt obligați aleșii locali să facă parte. Legea românească le zice aleșilor locali că ar fi incompatibili cu participarea în aceste asociații. În UE, nici participarea în asociațiile locale nu sunt interzise, toți aleșii locali au această obligație”, a declarat pentru gândul Nicușor Constantinescu.

El precizează că Tratatul de la Lisabona, pe baza căruia România a intrat în UE, spune că țările comunitare trebuie să-și uniformizeze legislația.

Decizia în cazul Iohannis e precedentul care poate fi folosit de toți cei incompatibili. Este 100% o victorie a democrației și a aleșilor locali, trebuie să se folosească motivația Curții de Apel Alba Iulia, care l-a declarat pe fostul primar Iohannis compatibil, este normal să nu judeci într-un fel cu Iohannis și în alt fel cu un primar sau un președinte de CJ„, a fost poziția lui Nicușor Constantinescu.

Aflat în plin process cu ANI, președintele CJ Constanța afirmă pentru gândul că, în urmă cu doi ani și jumătate, avocații săi, cei ai primarului Klaus Iohannis și cei ai președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, au discutat despre procesele cu Agenția pentru a găsi o argumentație comună.

„Tratatul de la Lisabona susține că dacă o lege a unei țări contrazice o lege europeană, atunci persoana sau instituția lezată se adresează Curții de la Luxemburg, care pe aceste contradicții ale legilor judecă dosarul și suspendă dosarul. În 99,99% se judecă în favoarea legii europene. Se comunică instanțelor decizia care sunt obligate să țină cont de decizia Curții de la Luxemburg”, a spus Constantinescu, care a precizat că de când a ajuns președinte Klaus Iohannis nu a mai existat o consultare între avocați.

El a adăugat că după decizia Curții de Apel Alba Iulia și a ÎCCJ se poate schimba legislația și în România, deși până acum nu s-a dorit acest lucru, inclusiv din partea PSD.

„Avocații au ajuns la argumentația că operatorii regionali nu sunt sub prevederea actualei legi și au invocat Tratatul de la Lisabona care obligă aleșii locali să sesiseze Curtea de la Luxemburg”, a explicat strategia apărării șeful CJ Constanța, care s-a oferit să le ofere expertiza tuturor aleșilor locali care se află în situație de incompatabilitate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Iată ce se întâmplă în creierul tău dacă îți place să citești ficțiune
×